Говорите по-русски?
Intrare și înregistrare Reclamaţii şi sugestii
4 ianuarie 2019

Impresii despre Revelion 2019 la Restaurantul Select

Am intrat cu dreptul în noul an, pentru că ne-a reușit să organizăm o petrecere de Revelion fantastică. Am savurat show-ul de excepție, bucatele rafinate și băuturile alese, întâmpinând anul 2019 cu bun gust. Magia a fost posibilă datorită artiștilor talentați: Valentin Uzun, Natalia Gordienko, Pașa Parfeni și show-ului coreografic condus de Eugen Fărguțu, iar ingredientul magic al acestei seri au fost cei mai selecți oaspeți! Cum a fost evenimentul?¬ Vedeți un mic album cu cele mai reprezentative fotografii mai jos.

Maturii au fost întâmpinați într-o zonă amenajată în tematica Imaginarium, unde au făcut fotografii creative. Apoi a urmat un program divers, cu concursuri interesante, muzică bună, interpretată de Pașa Parfeni, Natalia Gordienko, Valentin Uzun. O surpriză deosebită a fost show-ul coreografic realizat special pentru acest eveniment. Pentru aceasta îi mulțumim lui Eugen Fărguțu și echipei sale talentate.

Copiii au avut programul lor, alături de animatori și personaje din povești. Ne-a bucurat faptul că copiii s-au împrietenit între ei, le-a plăcut meniul și au fost bine dispuși pe tot parcursul serii. Acest fapt le-a permis și părinților să se distreze în voie, știind că copiii lor sunt fericiți și mulțumiți.

Ca concluzie, petrecerea tematică de Revelion a fost un adevărat succes, invitații s-au simțit minunat, iar noi am savurat să-i avem alături. Mulțumim tuturor pentru implicare, artiștilor pentru dedicație și talent și sperăm să ne vedem și la următorul Revelion!




Vizionari de la data publicarii: 57
Sala de banchet "Select Banquet Hall"

str. Mircea cel Batrin, 21
Telefon: 022 85-85-80, 069 500-900







Merită să fie văzut

Articole Wedding Fashion Moscow: Свадебная, вечерняя мода и аксессуары Wedding Fashion Moscow: Свадебная, вечерняя мода и аксессуары

С 16 по 18 августа 2019 года в Москве в 75-ом павильоне ВДНХ состоится XXXV международная выставка «Wedding Fashion Moscow: Свадебная, Вечерняя Мода и Аксессуары»

Articole Tradiția de a avea nași — obiceiuri strămoșești și contemporanitatea Tradiția de a avea nași — obiceiuri strămoșești și contemporanitatea

Nașii, nănașii sau nunii mari sunt numiți cuplul care merge împreună cu tinerii la Sfânta Cununie și le sunt alături toată viața, devenindu-le părinți spirituali. Formarea unei noi familii implică susținere, îndrumare, sfaturi și idei pentru a ocroti și a crește dragostea din cuplu.

Articole Select Filarmonica — locația perfectă pentru o nuntă selectă Select Filarmonica — locația perfectă pentru o nuntă selectă

Nunta este cel mai important și emoționant eveniment în viață, pentru că în ziua nunții se pune piatra de temelie a familiei. După ce ați spus "DA" unul altuia, încep planificările și grijile organizării evenimentului, care, de altfel nu este cel mai simplu proces și, de cele mai multe ori, le dă mari bătăi de cap tinerilor. De fapt, toate pot fi evitate, dacă încredințați organizarea ceremoniei unor adevărați profesioniști, astfel vouă vă rămâne doar să savurați cele mai plăcute emoții.

Articole Restaurantul "Banket Hall" — păstrând tot ce e mai bun, descoperind ceva nou! Restaurantul "Banket Hall" — păstrând tot ce e mai bun, descoperind ceva nou!

Chișinău, un oraș relativ mic, dar cafenele, restaurante, săli de banchet sunt mai mult decât suficiente. Dar puține reușesc să se mențină în top an de an. Un asemenea local este restaurantul complex "Banket Hall". Administrația complexului ne-a împărtășit rețeta succesului și ne-a povestit despre secretele organizării unor sărbători fericite.

Articole Produse de cofetărie miraculoase — torturi de catifea și cu efect de oglindă. Așa ceva nu ați mai văzut! Produse de cofetărie miraculoase — torturi de catifea și cu efect de oglindă. Așa ceva nu ați mai văzut!

Privind aceste fotografii, e greu de crezut că acestea sunt torturi, create de mâna omului și că ar putea fi mâncate. Produsele de cofetărie mai mult seamănă cu niște pietre scumpe!

Articole Restaurantul "Select" vă oferă cel mai bun cadou de nuntă! Restaurantul "Select" vă oferă cel mai bun cadou de nuntă!

Nunta în Moldova - mult mai mult, decât o sărbătoare sau un eveniment festiv în onoarea tinerilor căsătoriți. Pentru poporul nostru, dar și pentru alte națiuni, unirea a două inimi iubitoare, din care se naște o familie, reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din viață.

Articole Jumbo: sărbătoarea dragostei și a spiritului romantic! Jumbo: sărbătoarea dragostei și a spiritului romantic!

Ziua Îndrăgostiților — una din acele sărbători când prin aer plutește miracolul. Inima așteaptă declarații romantice și am vrea atât de mult să vină primăvara! Peste două săptămâni va sosi luna martie. Dar până atunci, pe 14 februarie, de Sf. Valentin și Valentina, CC "Jumbo" a organizat pentru toți cei care sunt în căutarea unui suflet pereche sau deja și-au găsit jumătatea, o sărbătoare plină de culoare.

Articole Restaurantul Eventus — nunta dumneavoastră de vis! Restaurantul Eventus — nunta dumneavoastră de vis!

În procesul de pregătire pentru nuntă, un moment nu mai puțin important decât alegerea rochiei, este selectarea sălii în care va fi organizat evenimentul. Pentru aceasta trebuie să țineți cont de foarte multe detalii. De exemplu, ar putea fi decorată anume această sală, așa cum și-ar dori mirele și mireasa? Se vor simți oare confortabil aici invitații? Cât de comod le va fi artiștilor, interpreților?